-
"Etica protestantă şi spiritul capitalismului" a lui Max Weber trebuie rescrisă pentru etica ortodoxă şi societatea românească.
Şi nu doar românească, ci a întregului bloc comunist european ortodox.
Mulţi predică despre faptul că "ortodoxia l-a susţinut pe român timp de 1500 de ani."
Eu cred că tocmai pe-aici se află şi cauza nevrozei româneşti.
Pe scurt, Biserica a fost tot timpul liantul care a strâns comunitatea în jurul ei, ne-a unit în faţa alogenilor care ne-au tot călcat.
Din cauza asta, ascendentul moral şi autoritatea ei au rămas mai tot timpul la cote imense, relevate şi azi de sondajele care proţăpesc Biserica în vârful instituţiilor în care românii au încredere.
Partea proastă aici vine, anume că, odată cu autoritatea şi puterea pe care le-a avut Biserica pe meleagurile astea, călcate, abuzate, violate şi urinate de toţi, au venit şi tarele, schizoidiile, deturnarea principiilor creştine, parazitarea mesajului religios original, presiunea şi coerciţia socială rezultantă, mentalitatea alterată, consolidarea ei, manipularea etc etc.
De aici aberaţiile si anomaliile de atitudine/comportament pe care "religiosul" le-a provocat în mentalul colectiv, iar teza mea este că ele sunt direct proporţionale cu autoritatea instituţiei religioase în speţă şi cu liniile directoare ale doctrinei sale.
Iar un capitol special dintr-o necesară "Etică ortodoxă" trebuie dedicat relaţiei dintre comunism şi graba cu care prelaţii s-au abandonat ideologic în faţa lui, cu evidenţierea premiselor care au condus şi întreţinut aparentul paradox.
Iar acest aparent paradox se explică simplu: creştinismul ortodox, în multe privinţe mult mai fundamentalist decât confesiunile surori din vest, a generat şi întreţinut o mentalitate puternic anti-capitalistă (mult mai pronunţată în est, direct proporţional cu longitudinea geografică). Precaritatea unei dimensiuni economice româneşti care să dezvolte propensiuni democratice naturale şi instituţii care să le fundamenteze, cum s-a întâmplat înspre Atlantic, îşi găseşte o importantă cauză culturală, mai precis ideologică: ortodoxia creştină.
Spiritul protestantismului, care decreta separarea lumescului de Dumnezeu şi refugiul în muncă şi capital, consacrarea secularizării lor în raport cu Graţia Divină, a permis accelerarea dezvoltării economice şi sociale în vest, după cum arăta Weber.
Iar teza mea principală aici este că, la rândul ei, ortodoxia, prin mentalitatea coecitiv refractară la aceleaşi valori lumeşti şi la dimensiunea propovăduit "drăcească" a banului (dar dorită în secret), a funcţionat ca o rezistenţă culturală în faţa civilizaţiei laicizate mult mai precoce în vest.
De aici şi complicitatea tacită (sau activă, nu vom afla prea curând amploarea numerică a fenomenului) , precum şi abandonul cultural al Bisericii Ortodoxe în faţa ideologiei comuniste, cu care a găsit convergenţe şi afinităţi de neînchipuit alminteri - însă, prin inconsecvenţele (şi impostura) cu care ambele construiau realitatea, destul de fireşti.
O "Etică ortodoxă şi spiritul comunismului" trebuie scrisă, ca instrument de devoalare şi, mai ales, catarctic, al lumii în care am trăit şi în care vrem să trăim în viitor.
Secolul XXI va fi areligios şi onest - sau cred că va fi mai scurt decât ne-am aştepta cu toţii.
-
